Jurnal de lectură - aprilie

duminică, 30 aprilie 2017


Aprilie e la final și, cum luna asta n-am reușit să scriu nimic pentru blog, am lăsat urgențele deoparte pentru a publica măcar un articol. De obicei, tăcerile astea se leagă de evenimente nefericite, când mi se pare complet aiurea să-mi văd de pasiunile mele ca și cum nimic nu s-ar întâmpla în jurul meu. De data aceasta, am tăcut din cauza lipsei de timp. Eu nu am genul acela de job care-mi permite să rup câteva ore din programul de lucru pentru a mă ocupa de alte activități. Când lucrez, apăi chiar lucrez, inclusiv în weekend, și nu-mi mai rămâne timp pentru altceva. Iar la întâlnirile cu prietenii nu pot să renunț - de altfel, dacă mi-aș refuza o mică relaxare din când în când, viața ar fi colorată în tonuri mult prea sumbre pentru gustul meu. Ce-a ieșit mai jos e o combinație între Viața mea printre cărți și un scurt jurnal de lectură, pentru că n-am citit prea mult în aprilie. De preferat, a se citi de jos în sus.

Când am ajuns eu, programul se terminase deja, nu știu dacă a fost fain au ba la San Jordi-ul timișorean 

26 aprilie

M-am întors de la Timișoara răcită, foarte obosită și cam fără chef, și-n prima zi acasă am bolit, dar asta nu m-a împiedicat să reiau o carte pe care-o abandonasem în urmă cu o săptămână, fiindcă trebuia să mă pregătesc pentru clubul de lectură. Dac-ar fi fost după mine - uneori îmi vine să mă port ca un copil, ignorând responsabilitățile și urgențele - aș fi citit-o până la capăt, așa de tare mă prinsese Adina Popescu în mrejele poveștilor ei din Cartea Pricoliciului. Cred că nu e musai să fii fan al cărților fantastice pentru a citi cu plăcere romanul Adinei, care e doldora de personaje din basmele românești, unele dintre ele mai puțin cunoscute astăzi sau chiar uitate. De pildă, ce e acela un pricolici? În dicționar apar ca sinonime „tricolici” și „vârcolac”, dar se pare că nu sunt același lucru (bine, ființă). Cartea e surprinzător de complexă, cu o grămadă de informații interesante, un umor savuros și o mulțime de personaje și fire narative, astfel că nici cititorii adulți nu prea au șanse să se plictisească. Eu una aștept cu nerăbdare volumul al doilea din O istorie secretă a Țării Vampirilor, care sper să apară cât mai curând!


După cum se vede, am citit destul de mult în mijloacele de transport în comun.
Când scot și un creion din rucsac și mă apuc să subliniez, oamenii deja se holbează la mine.


25-29 aprilie


Am început Inocenții Ioanei Pârvulescu în tren, pe lungul drum de la Timișoara la București. N-o să mai repet experiența asta, data viitoare o să aleg un tren de noapte sau avionul. Din fericire, la întoarcere am avut baftă de un compartiment liber, deși m-am tot mutat pentru a fi singură în spațiul de patru scaune care ofereau o oarecare iluzie de intimitate. Cartea m-a prins imediat - de fapt, o mai începusem o dată, în autobuz -, căci Ioana Pârvulescu povestește minunat, într-un stil ușor de urmărit, și o parte din cele nouă ore ale călătoriei au trecut infinit mai repede. Inocenții e genul de carte care place aproape oricui. Pare a fi un roman autobiografic, deși nu e exclus ca multe întâmplări să fie inventate. Sunt episoade vesele sau triste, spectaculoase sau banale, din existența unei case brașovene și din viața familiei care o locuiește: opt adulți și patru copii, printre care și Ana, mezina familiei și cea care și-a asumat rolul de povestitoare. 

M-am gândit să „spăl” geamul în Photoshop, dar am renunțat.


24 aprilie


Aprilie a fost luna întâlnirilor cu autori români. La Timișoara m-am văzut cu Radu Pavel Gheo, un om (dar și un scriitor) foarte fain, care mi-a făcut loc în viața lui destul de agitată. Spre rușinea mea, n-am apucat să scriu despre Noapte bună, copii!, care mi-a plăcut foarte mult, și parcă n-aș începe Disco Titanic până nu reușesc să scriu o recenzie pentru cartea dinainte. În biblioteca lui Gheo se află o prețioasă colecție de reviste Vasiova apărute în perioada interbelică. De „foaia” asta literară se ocupa un țăran din Banat, Petru Oance, un adevărat personaj despre care e musai să aflu mai multe (am înțeles că există o carte despre el). 


„Vasiova” lui Petru Oance în biblioteca lui Radu Pavel Gheo


23 aprilie 

În Timișoara am dat peste grupul acesta de domni fumători, pe care poate îi recunoașteți. :D Poza e făcută după un eveniment la librăria Două Bufnițe, unde Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari au vorbit despre prietenia lor, care durează de câteva decenii (pe mine m-au emoționat, trebuie să recunosc). Am citit doar o carte de fiecare - Parohia, respectiv Lunetistul -, ar fi cazul să mai citesc și altele. Și poate ajung la vară la Festivalul de poezie și muzică de la Bistrița, de care se ocupă cei doi scriitori. 

De la stânga la dreapta: Bogdan Munteanu, Dan Coman, Robert Șerban, Marin Mălaicu-Hondrari, Alexandru Potcoavă


21-23 aprilie

Răzvan - pe care-l știți datorită blogului său, Răzvan Van Firescu -, mi-a propus să particip la prima ediție a clubului de carte „Colț Firesc de Lectură”, organizat la librăria Cartea de Nisip din Timișoara. Noi ne mai întâlnisem de câteva ori la bere, în orașele noastre, ba ne-am obișnuit să mai vorbim la telefon despre cărțile pe care le-am citit, așa că i-am acceptat invitația cu bucurie. Am ales Simpatizantul lui Viet Thanh Nguyen, pe care-l citisem amândoi recent (bine, eu l-am întrerupt la un moment dat din cauza programului încărcat). Cum am avut mult de lucru, am reușit să scot notițe doar pentru prima jumătate a cărții, dar mi-am zis că în cele nouă ore petrecute în tren voi reuși să le termin (oricum subliniasem toată cartea). Nu luasem în calcul că trenul va pleca cu o întârziere de două ore din București, din cauza unei greve spontane - ceea ce m-a adus într-o stare de agitație teribilă -, nici că va fi mare înghesuială, nici că voi avea parte de un vecin care va adormi cu capul pe măsuță, cu sforăiturile de rigoare. Abia după Drobeta, când compartimentul s-a mai eliberat, am reușit să-mi văd de treabă - cu o pauză de benoclat la Defileul Dunării, care mă fascinează întotdeauna. 

Ce se vede pe geam aduce a screensaver de Windows. :D Petele dubioase sunt din cauza HDR-ului.

În seara clubului, după ce toată ziua analizasem cu Răzvan cele mai mărunte teme ale romanului (și încă nu le epuizasem pe toate), ne-am întâlnit cu un grup de cititori timișoreni, printre care și o doamnă profesoară de română care s-a dovedit un partener de discuție nemaipomenit (mai există și profesori faini, așadar). Am avut ceva emoții la început, însă discuția s-a legat repede, și-am tot discutat aproape două ore pe marginea cărții, după care ne-am dus să bem o bere și să vorbim despre următorul club, care va avea un alt invitat. Dacă stați în Timișoara și vă tentează un club de lectură, puteți urmări blogul lui Răzvan și pagina de Facebook a librăriei Cartea de Nisip. 

 La clubul „Colț Firesc de Lectură”, organizat la librăria Cartea de Nisip din Timișoara


Acasă la Răzvan, m-am mirat că n-am dat de o bibliotecă imensă, cum îmi imaginam că trebuie să fie. Majoritatea cărților se aflau în cutii, în podul blocului, iar în apartament erau risipite pe și prin dulapuri, dar concentrația maximă se afla la bucătărie. Dimineața, la cafea, n-am putut să rezist tentației și am început mai multe cărți: Cartea verii, de Tove Jansson, m-a cucerit imediat, o voi relua cât de curând; Raiul pe pământ, de Mariusz Szczygieł, de care Răzvan e foarte încântat, pare într-adevăr interesantă - inițial am vrut s-o împrumut, dar e genul de carte care se cere subliniată la greu, așa că am decis să o cumpăr (la fel și Gottland). În schimb, am vrut să iau cu mine Metro 2033 de Dmitri Gluhovski, dar în ultima clipă am renunțat, era prea mare și nu mai aveam loc în bagaj. Dacă știam, veneam cu valiza, nu cu rucsacul. 

Într-o dimineață, am filmat împreună cu Răzvan un video care ne-a amuzat grozav: pentru provocarea lansată de Editura Nemira cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, am citit replici (nu chiar la nimereală) din două cărți de frații Strugațki: E greu să fii zeu și Lunea începe sâmbăta (unii au înțeles că citeam din aceeași carte, dar nu). 



13 aprilie

Nu prea bag în seamă zilele de 13, însă asta a fost o zi norocoasă: în seara dinainte, am fixat o întâlnire cu Vlad Zografi pentru rubrica „Bibliotecă de scriitor”, așa că am lăsat baltă curățenia de Paști - oricum amânată până-n ultima clipă - și m-am dus în vizită. Cum spuneam și în articol, m-am îndrăgostit instantaneu de apartamentul boem, cu cea mai frumoasă cameră de zi pe care o văzusem până atunci - din păcate, fotografiile nu prea surprind adevăratul farmec al locului, dar sper că mă credeți pe cuvânt. :P



12 aprilie

De vreo două luni lucrez la un proiect care sper să se materializeze la finalul lui mai, dar n-o să spun mai multe deocamdată. Pentru proiect l-am vizitat pe scriitorul Constantin Abăluță, care, deși împlinește în curând 80 de ani, pare mult mai tânăr, mai ales când vine vorba de spirit. Pictează, scrie poezii și romane, e fan al lui Tzara și Raymond Quenau. Habar n-am dacă e de ajuns să citești pentru a te menține tânăr până la adânci bătrâneți - poate că e nevoie și de alte exerciții intelectuale -, dar eu am de gând să încerc măcar varianta lecturii. 



3 aprilie

Am fost în vizită la Nora Iuga, care m-a impresionat prin energia și memoria de care dă dovadă la cei 86 de ani împliniți (e incredibilă, aș zice). A fost un model excepțional și o povestitoare și mai și, vorbind neobosită vreme de aproape cinci ore. În timp ce transcriam interviul, am dat peste fragmentul de mai jos și m-a pufnit râsul. Va fi o amintire de neprețuit peste ani. Și poate că ar fi cazul să mă tund. :-)




13 comentarii

  1. Ce faina postare ai mai scris! A nu se intelege ca incurajez raritatea actiunii, dar mai VREAU!!! ;)

    Daca tot ti-ai indemnat cititorii sa lectureze de la sfarsit, incep si eu cu remarcile tot in aceeasi ordine.

    1. Eu zic ca ai tu un talent deosebit la fotografiat, pentru ca zau ca nu m-as fi gandit ca Nora Iuga, respectiv Constantin Abăluță ar avea 80(+) de ani. Dupa imagini as fi zis, pe la 60.

    2. Recunosc cu mare rusina ca articolele gen "biblioteca de scriitor" nu m-au acaparat ca si continut. Ce sa-i faci? Ma simt mult prea infantila inca, cu stilul cartilor citite, cu toate ca am inceput sa o las muuult mai moale cu cele gen "guilty pleasure".

    Dar cand vine vorba de POZE, nu ma mai satur sa iti "frunzaresc" articolele. De ai sti ce invidiez lumea cu asa multe carti! M-am mutat recent, asa ca mi-am cam vandut multe carti (marea majoritate chicklit), in ideea sa fie mai usor de transportat. Iar acum ma uit descumpanita la rafturile cu "gauri" si imi fac planuri pentru o biblioteca ce ar ocupa un intreg peretele (de 2x2m) :P

    3. Ce mi-a mai placut fragmentul de video pe care l-am ascultat! Pana sa mentionezi tu asta aici, aveam si eu impresia ca citeati din aceeasi carte, si partea cu personajele care duc o discutie in paralel ar fi fost intentionata, hehe. :P
    Si ce-mi place vocea ta! Total diferita de cea din mintea mea, cand iti citesc recenziile. Asta probabil pentru ca mi se pare ca semeni un pic la comportament cu o prietena din offline :P

    4. Nu stiu cum rezisti la asa multe calatorii cu trenul! Eu as tampi atatea ore... cu tot cu Kindle. Ultima data cand am fost pe "un drum asa lung" (7 ore Brasov - Cluj), am nimerit in vagon (nu era compartimentat) cu alti calatori, care tot imi distrageau atentia. Asta cu toate ca eram cu castile pe urechi si cu Kindle-ul in fata.

    5. Mi-am mai pus o carte pe lista de citit, si intamplarea face ca iar e una de Adina Popescu, si din nou am pus-o dupa ce ti-am citit o recenzie. Sunt taaare curioasa. :D

    6. "Când scot și un creion din rucsac și mă apuc să subliniez, oamenii deja se holbează la mine." Desi recunosc ca n-am prea vazut multa lume care sa mai sublinieze carti recent, nu inteleg de ce ar starni o uimire asa mare. Parca m-as astepta ca persoanelor trecute de o anumita varsta sa i se para chiar fain! Sau ai tu nenorocul sa fi inconjurata de prea multi manelisti (pe mijloacele de transport) :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiam ca ai si instagram! Trebuie sa te stalk-uiesc si acolo! ;)

      Ștergere
    2. Hihi, mă bucur că ți-a plăcut postarea! :D Răspund și eu tot punctual.

      1. Mulțumesc, ar fi grozav să fie așa! Fotografiile depind foarte mult și de „model”, de cât de relaxat este în fața obiectivului... Mereu am emoții la partea foto a interviului, dar sper să capăt mai multă experiență în timp - întotdeauna e loc de mai bine. :)

      2. Nu-i bai, poate mai târziu o să te atragă și conținutul. :D Oricum, îți apreciez sinceritatea. :)

      Hehe, uite cum treci într-o nouă etapă a vieții tale de cititor, mutarea asta mi se pare simbolică prin faptul că ai renunțat la o mare parte din colecția chicklit. :)) Lăsând gluma la o parte, sunt sigură că sunt și cărți faine din categoria asta, cum e Bridget Jones, de exemplu (n-am citit cărțile, dar filmele au fost simpatice). Cred că mai toată lumea are plăceri „vinovate” în materie de literatură, nu ai cum să citești tot timpul cărți serioase (deși sunt sigură că există și astfel de oameni).

      Treptat, o să-ți umpli și biblioteca, măcar acum ai o justificare pentru achiziționarea cărților. :)) Eu încerc să mă abțin de la cumpărat o vreme (bine, exceptând vizitele la anticariat, care-s o mare plăcere), pentru că nu mai am unde să le pun și nici măcar nu apuc să le citesc, la viteza cu care-mi intră în bibliotecă.

      3. Hihi, mulțumesc! Legat de voce, am o scurtă poveste amuzantă (sau nu): mi-am pierdut vocea în adolescență, în urma unei operații, dar am recuperat-o după câteva luni de terapie. A rămas întrebarea dacă vocea mea de acum seamănă cu cea pe care o aveam înainte de operație, pentru că nu pot să-mi dau seama. :))
      Așa se întâmplă când cunoști o persoană doar prin intermediul scrisului - de multe ori îți faci o impresie care nu corespunde cu realitatea. Poți avea surprize plăcute sau neplăcute când o vezi în carne și oase.

      4. Nu merg prea des în călătorii atât de lungi cu trenul, din fericire. Înainte îmi plăcea foarte mult să merg cu trenul, dar de când s-au schimbat garniturile și sunt vagoanele astea noi, cu toate locurile la comun, parcă trenurile și-au pierdut din farmec. E și mai multă gălăgie, într-adevăr. Teoretic, ai multe ore la dispoziție în care poți să citești, dar la fața locului parcă-ți piere tot cheful. Mie mi se înfundă urechile, mă distrag zgomotele, îmi amorțesc picioarele și tot așa. :)) Deci te înțeleg.
      Tu stai în Brașov? Sau în Cluj? Dacă stai în Brașov, s-ar putea să-ți placă „Inocenții” Ioanei Pârvulescu, sunt multe povești faine din oraș.

      5. Cred că te referi la „Povestiri de pe Calea Moșilor”, nu? Uite, cum citești fantasy, sunt mari șanse să-ți placă „Cartea Pricoliciului”. Eu am fost foarte încântată de primul volum.

      6. Haha, nu știu ce să zic, s-ar putea să nimeresc eu în autobuz cu persoane cărora le place să se holbeze. :)) Sau poate sunt doar curioase ce carte citesc. :)) Oricum, nu știi cât mă bucur că acum pot să citesc în autobuz, înainte mi se făcea rău după câteva rânduri. Nu pot să-mi explic cum de a intervenit schimbarea asta, oare ce s-a modificat în organism? Bine, pot să citesc doar în mers, nu și când frânează pentru a opri în stație, dar e totuși o schimbare uimitoare. :))

      Ștergere
    3. mutarea asta mi se pare simbolică prin faptul că ai renunțat la o mare parte din colecția chicklit. :))

      Da, cam asta era si ideea. In principiu am avut foarte multe chicklit-uri necitite, care stateau degeaba in biblioteca de mai bine de 3 ani. Ceea ce nu inseamna ca nu m-a durut sufletul sa le dau. :P

      Treptat, o să-ți umpli și biblioteca, măcar acum ai o justificare pentru achiziționarea cărților.

      Clar! Cum trec pe langa anticariatul din mall, ma mai aleg cu cate o carte sau doua. Sunt tare mandra ca am gasit o editie din anii '90 a Tai-Pan (ambele volume) la doar 22 RON.

      mi-am pierdut vocea în adolescență, în urma unei operații, dar am recuperat-o după câteva luni de terapie. A rămas întrebarea dacă vocea mea de acum seamănă cu cea pe care o aveam înainte de operație, pentru că nu pot să-mi dau seama. :))


      Wow, imi pare rau sa aud asta, dar in acelas timp ma bucur ca nu a fost definitiva pierderea. :(

      Poți avea surprize plăcute sau neplăcute când o vezi în carne și oase.

      In ceea ce priveste acest caz, surpiza a fost cu siguranta placuta. :D

      Tu stai în Brașov? Sau în Cluj? Dacă stai în Brașov, s-ar putea să-ți placă „Inocenții” Ioanei Pârvulescu, sunt multe povești faine din oraș.

      In Cluj. Am terminat acum cateva luni "Si eu am trait in comunism" de Ioana Parvulescu... si desi mi-a placut per ansamblu, a fost foarte obositoare experienta. Si da, i-am scris si recenzia (shameless promotion :P).
      Deci pe moment, as cam avea nevoie de o mica pauza de la acest tip de literatura.

      Cred că te referi la „Povestiri de pe Calea Moșilor”, nu?
      Da... dar, ca sa vezi chestie: de cumparat am cumparat "8 povestiri de pe calea mosilor", si evident mi-am dat seama numai acasa, cand consultam lista cartilor autoarei de pe GR. Oricum e frumos cartonata, cu desene dragute... si isi asteapta randul la lectura. ;)

      acum pot să citesc în autobuz, înainte mi se făcea rău după câteva rânduri. Nu pot să-mi explic cum de a intervenit schimbarea asta, oare ce s-a modificat în organism?

      Poate sunt mai bune drumurile pe unde circula autobuzul? Oricum, super fain! Ce as vrea si eu sa pot! :)

      Acum cativa ani, am fost intr-un circuit in Spania unde am reusit sa citesc foarte mult pe autocar. Insa si autostrada era ca lumea.

      Cum am intrat in Portugalia, s-a schimbat situatia, si mi s-a facut un raaaau. E posibil sa ma fi influentat si ghidul, care ne atragea atentia asupra faptului ca drumurile erau mai proaste fata de Spania. :P

      Aici mi se face rau si cand incerc sa scriu un SMS scurt pe telefon, nici n-am incercat sa citesc ceva mai lung... :(

      Ștergere
    4. A, nu m-aș fi gândit că starea drumurilor are vreo legătură cu abilitatea de a citi în autobuz, deși în fond e logic să fie așa, mai ales dacă spui că ai reușit să citești cât ați umblat prin Spania. Sunt aceleași drumuri de București, de-asta mă mir că a intervenit această schimbare. Bine, contează și cum conduce șoferul - în ultima vreme am nimerit numai smuciți, de m-am săturat de inevitabila remarcă: „Parcă duce saci de cartofi!”. În fiecare autobuz se găsește careva să o spună. :))

      Fain oraș, Clujul! În fiecare an ne propunem să mergem acolo pentru câteva zile, căci l-am văzut în trecere într-o vară și ne-a plăcut mult (nu mai fusesem de vreo cinci ani și se schimbaseră unele lucruri), dar văd că nu reușim - e cam departe, ce-i drept. Dacă ajung, poate bem o cafea. :D La Cluj stă Ligia Ruscu, care-i profă de istorie și recent a debutat cu un roman foarte mișto („O dimineață la vânătoare”), între timp a mai scos un alt roman și chiar mă gândeam s-o invit la „Bibliotecă de scriitor”, în caz că ajung la Cluj. Planuri peste planuri...

      N-am citit „Și eu am trăit în comunism”, așa că nu pot să le compar, dar am senzația că „Inoncenții” e altfel, măcar pentru că naratoarea e o fetiță și multe dintre întâmplări au o aură de inocență. Dar în niciun caz nu vreau să te conving s-o citești, o pomenisem pentru că mă gândeam că stai în Brașov. :)

      Ștergere
  2. Hihi, ce lună faină ai avut.
    La poza aia cu scriitorii în pauză de țigară (care-mi place mult de tot) așteptam o glumiță cu războiul mondial al fumătorilor - de ce oare? :)
    Eu abia aștept bibliotecile de scriitor!

    (Să transcrii, te rog, ce a scris Nora Iuga, eu nu înțeleg tot).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Privind retrospectiv, a fost faină, într-adevăr. Dar în unele zile am fost atât de stresată, încât nici nu mai puteam dormi noaptea.
      Hihi, da, mergea o glumiță. :D La event s-a vorbit destul de mult despre fumat. De altfel (am uitat să menționez), scurtul poem al lui Pentru Oance, „Scântei”, se leagă tot de fumat - sau mai degrabă de interdicția de a fuma în unele locuri. :)

      Transcriu aici dedicația de la Nora Iuga:
      „Pentru minunata Ema... de ce minunată?” (eh, clar exagerează :P) „Fiindcă la prima vedere e ca un boboc de floare închis și după cîteva ore de conversație se deschide ca o corolă îmbietoare!
      Ce frumos gândești tu Nora! ar spune ea fotografiindu-mă.”

      Ștergere
  3. Missed you. :)
    Ce grozav suna Nora Iuga si ce luna faina ai avut!! Pentrunasa motive, sa tot uiti de blog!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, Nora Iuga are o intonație nemaipomenită! M-a uimit cât e de lucidă și cât de multe lucruri își amintește.
      După angoasele de rigoare, a trebuit să mă resemnez cu faptul că în aprilie n-o să am timp pentru blog. Nu înțeleg de ce am o asemenea afecțiune pentru activitățile neplătite, poate pentru că astea sunt făcute într-adevăr cu pasiune și plăcere. :))
      Hihi, de-abia aștept să ne vedem în iunie! Nu uita că am stabilit să vizităm și niște anticariate. :D

      Ștergere
    2. N-am uitat. Sper doar sa stii tu care-s alea. :))

      Ștergere
    3. Nu știu care sunt, mă bazam pe tine. :)) Hai că încerc să aflu despre ce anticariate este vorba. :)

      Ștergere
  4. Ai avut o lună fantastică, atâtea realizări, e uimitor să navighezi cu abilitate printre cărți, dar mai ales printre oamenii cărților, e-un joc fascinant. Din jurnalul tău de lectură mi-a atras atenția cartea'' Inocenții '' pe care eu am devorat-o în două zile. A trecut atâta vreme de cănd nu m-a mai vrăjit în adevăratul sens al cuvântului o carte. Am trăit momente în care am avut senzația că Ioana Pârvulescu îi cunoaște pe bunicii mei, că s-a strecurat în amintirile mele atât de dragi. O carte luminosasă, plină de o sensibiliate aparte , dar și optimistă, o provocare pentru fiecare să aibă curajul să străbată prin ''apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înnecăm.''
    Călătoriile tale prin bibliotecile scriitorilor mi se par adevărate călătorii inițiatice. Pe bookaholic am citit interviul cu Vlad Zografi,și, având în vedere că tocmai am citit ''Efectele secundare ale vieții'', carte despre care se poate vorbi multă vreme ( e punctul meu de vedere) am fost marcată de cărțile favotite ale acestui scriitor. Dacă eseurile lui Montaigne nu le-am citit, cu toate că le-am avut în prima bibliotecă pe care am pierdut-o, (efect secudar al vieții) m-am ambiționat și l-am recuperat pe Michel de Montaigne de la anticariatul târgulcartii.ro. Când tu cotrobăi prin biblioteci, avem și noi, cititorii blogului tău, șansa de a descoperi sau de a redescoperi cărți neștiute sau uitate. Vezi, câte lucruri minunate faci !
    ''Holbatul oamenilor'' când citești nu trebuie să te afecteze. Cândva, demult, pe când eram studentă, am dat sesiunea de iarnă odată cu cea de vară, pentru că născusem iarna și totul s-a compactizat în luna iulie (opt examene, din câte îmi amintesc). Deloc ușor, așa că eram stresată. Eu în troleibus, în drum spre examenul de motoare (aviație), așezată comod pe bancheta din spate. Reciteam niște pagini, și murmuarm în surdină. Imaginează-ți că nu mă interesau cei din jur. La început se holbau, apoi s-au lăsat păgubași, apoi a venit și controlul, mi-au făcut semn să-mi continui monologul bolborosit... și totul s-a terminat cu bine (la examen, evident). De atunci nu mai am nici un fel de inhibări să scriu, să citesc prin metrou, trenuri sau avioane. Important este să te simți tu bine, iar când mai ești și cu o carte bună, e chiar minunat indiferent de ''personajele'' din zonă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești prea drăguță, Alice, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
      Mă bucur că ți-a plăcut „Inocenții”, și eu am citit-o cu nespusă plăcere, fermecată de poveștile Ioanei Pârvulescu. Culmea e că am fost acum câteva luni la Brașov și am stat la Aro Sport, așadar la o aruncătură de băț de casa Anei - bine, nu e cert care anume este, dintre casele de pe Sf. Ioan, deși am făcut o plimbare virtuală pe Google Maps și am găsit o casă care ar putea corespunde celei din carte.
      Sper să citesc și eu în curând „Efectele secundare ale vieții”, dar și mai mult m-aș bucura să am ceva timp liber pentru a scrie despre cărțile pe care le-am citit deja, s-au strâns destule recenzii restante și chestia asta mă cam frustrează.
      Mă bucur că îți plac interviurile „Bibliotecă de scriitor”! Eu una mi-am cumpărat multe dintre cărțile recomandate de autorii cu care am vorbit, iar altele sunt pe lista de dorințe, pentru că se găsesc mai greu. Uite-așa sunt nevoită să mai achiziționez un corp de bibliotecă sau măcar niște polițe. :))
      Ei, ce interesant că ai studii în domeniul aviației! O amică a urmat și ea o facultate asemănătoare. Cât despre privirile oamenilor, nu știu dacă mă voi obișnui vreodată, dar nici nu încerc să evit situațiile de acest gen, renunțând la subliniat sau la alte activități care atrag atenția celorlalți. Mi s-a întâmplat și mie să repet în surdină un text pe care-l învățam în autobuz, dar atunci eram atât de stresată, încât nu mă mai interesa că atrag privirile. :))

      Ștergere

Un produs Blogger.