Povestea târfelor mele triste - Gabriel Garcí­a Márquez

vineri, 31 iulie 2015


Nu aveam nimic pregătit pentru blog, dar am descoperit cu uimire acest text, tradus de cine știe când după varianta în engleză de pe Goodreads; dacă aș apela la explicații paranormale, aș crede că Márquez mi-a dat o mână de ajutor după ce l-am elogiat în articolul despre scriitorii mei preferați. Am citit Povestea târfelor mele triste acum doi ani; începusem lectura în limba engleză, dar ceva nu era cum trebuie: lipsea muzicalitatea scriiturii lui Márquez. Mi-era greu să cred că bătrânul Gabo şi-a schimbat stilul de-a lungul anilor, astfel că am căutat ediția românească și, surpriză! Totul suna aşa cum trebuie, poezia era încă acolo. Pot doar să-mi imaginez sonoritatea originalului (unul dintre motivele pentru care regret că nu cunosc spaniola decât la nivel de începător), însă a fost prima dată când am privit admirativ limba maternă și relaţia ei de rudenie cu latina - desigur, este și meritul de necontestat al traducătoarei.
20

Scriitorii mei preferați (2015)

luni, 27 iulie 2015




Iulia m-a întrebat mai demult care sunt autorii mei preferați, sugerându-mi să scriu despre asta. Cum ideea a fost a ei, i-am pasat responsabilitatea primului articol cu această temă, dar se pare că fructiza noastră nu are de gând să scrie prea curând despre acest subiect. Ok, m-am hotărât să o fac eu. 

Dacă ar fi să explic ce înseamnă pentru mine un autor preferat, cred că totul s-ar rezuma la plăcerea și entuziasmul cu care îi citesc cărțile, combinate cu o incidență scăzută (sau nulă) a dezamăgirilor. Nu există un tipar anume: poate fi un povestitor extraordinar, care mă poartă între râs și plâns, sau un scriitor care îmbină subiecte interesante cu idei care-mi pun neuronii la treabă, ori unul care mă fascinează cu anumite teme recurente; de obicei, toți au o scriitură care-mi gâdilă mintea și inima cu furnicături de plăcere. Dacă am citit și m-am extaziat în fața a cel puțin trei cărți, pentru mine autorul respectiv și-a făcut deja loc pe lista favoriților. Mai sunt și excepții precum Juan Rulfo, care a scris oricum doar trei cărți, sau Bruno Schulz, în urma căruia au rămas numai două volume de proză scurtă.
86

Vara de neuitat • Plaja - Cesare Pavese

joi, 23 iulie 2015


Vara de neuitat și Plaja sunt primele proze de Cesare Pavese pe care le citesc. Sunt un pic uimită că m-am oprit la acest scriitor italian pe care l-am ocolit până acum, deși nu pot explica exact de ce. Totuși, am început cartea fără așteptări și prejudecăți, curioasă de ceea ce voi găsi în paginile ei. Și ce am găsit? O scriitură simplă, în aparență despre nimic, dar un nimic sub care freamătă o întreagă lume de sensuri și posibilități; bucăți de viață fără început și final, rupte dintr-un tablou mai extins ce ne rămâne necunoscut; o mulțime de emoții încifrate în cuvinte, lucruri pe jumătate spuse sau mai degrabă intuite, fraze care, însoțite de gestică, capătă un înțeles mai profund. În urma lor mi-a rămas senzația că am mers o bucată de drum alături de personaje, împărțind cu ele gânduri și frământări, cunoscându-le mai mult sau mai puțin intim, pentru a ne despărți apoi brusc, fără formule ceremonioase, dar nu fără unele regrete și întrebări rămase fără răspuns.
14

Ciocârlia - Dezső Kosztolányi

vineri, 17 iulie 2015


Începutul acestui roman, scris la 1924, este superb. Atâtea promisiuni se deschid din cuvintele simple pe care Dezső Kosztolányi le mânuiește cu măiestrie, încât, citind primele două capitole, m-a cuprins un entuziasm nemăsurat, cum se întâmplă numai la cărțile cu adevărat grozave. Simți de la bun început că aceste cărți te vor trece printr-o sumedenie de stări, lăsându-te la final cu privirea în gol, retrăind episoade, înțelegând aluzii, copleșit de frumusețea a ceea ce tocmai s-a încheiat. Aș vrea să spun că aceasta este întocmai descrierea romanului Ciocârlia, însă n-ar fi chiar adevărat. Începutul și finalul sunt extraordinare, iar impresia care rămâne după lectură este covârșitoare, însă partea de mijloc a diluat mult din intensitatea și impactul narațiunii. Totuși, cartea este un caz aparte: în urma ei rămâne concentratul, miezul poveștii, iar dezamăgirea provocată de mijlocul mai puțin reușit pălește curând în lumina strălucitoare a acestei esențe. Ciocârlia lui Dezső Kosztolányi este o carte pe care nu trebuie să o ocoliți, pentru că unii dintre voi n-au mai citit niciodată ceva asemănător.
15

Falconer - John Cheever

marți, 14 iulie 2015


John Cheever: alcoolic, bisexual, depresiv, mereu în război cu lumea și cu sine. Auzisem de Cheever nu doar ca celebru autor american de proză scurtă, premiat cu Pulitzer și aclamat pentru vocea sa originală, ci și dintr-o povestire pe care i-a dedicat-o tovarășul său de beții, Raymond Carver (este vorba despre ”Trenul” din colecția Catedrala, o continuare a povestirii lui Cheever, ”The Five-Forty-Eight”). Deși îmi propusesem să-i citesc povestirile, am ales până la urmă Falconer, un roman scurt, dar extrem de intens, scris în ultimii ani de viață. Este prima carte în care Cheever vorbește deschis despre homosexualitate - de altfel, aceasta a fost nemesisul existenței sale, o sursă permanentă de stări conflictuale, de ură și dezgust față de sine. Scriitorul și-a ascuns multă vreme preferințele sexuale, chiar dacă nu a pregetat să le dea curs. Cei doi copii ai săi au aflat acest lucru abia din jurnalele sale, citite postum, deși Falconer, care apare drept o mărturisire fățișă, mult amânată, ar fi trebuit să le dea de gândit.
11

Sticletele - Donna Tartt

vineri, 10 iulie 2015


Este ok dacă v-a plăcut Sticletele, în ciuda criticilor care i s-au adus. Este ok și dacă nu v-a plăcut, în ciuda entuziasmului cu care a fost primit de public. Știu că legea crudă a popularității ascute simțurile cititorului și aduce sub lupă toate defectele potențiale ale unei cărți, însă orice critică ar trebui însoțită de argumente de bun simț. Spun asta pentru că sunt câțiva prieteni de pe Goodreads care, deși nu au citit cartea, ci doar au frunzărit-o, s-au grăbit să o facă cu ou și cu oțet. Ei, astfel de snobisme literare nu mi se par normale. 

Recunosc că am ezitat să încep romanul, nu doar pentru că este o carte imensă (1108 de pagini!), ci și pentru că nu prea rezonez cu subiectele abordate în literatura americană contemporană. Mi-am zis că mai degrabă citesc una dintre cărțile mari pe care le tot amân, precum Frații Karamazov sau Copiii din miez de noapte (unii vor zice că așa ar fi trebuit să fac). Dar, până la urmă, cum Sticletele urma să fie discutat la clubul de carte și n-aș fi vrut să-l refuz doar pe baza presupunerilor, mi-am propus să citesc o sută de pagini, urmând să decid, cu conștiința împăcată, dacă abandonez sau continui lectura. Ei, dar cele o sută de pagini au trecut foarte repede, iar subiectul m-a prins imediat. Am citit încă o sută și încă una, pentru că trebuia să aflu ce se întâmplă cu protagonistul - și uite-așa m-am trezit că am terminat mamutul.
32

Miruna, o poveste - Bogdan Suceavă

duminică, 5 iulie 2015


În această carte micuță, dar extrem de densă, Bogdan Suceavă a distilat chintesența imaginarului fabulos al satului românesc, mergând pe firul istoriei până la sursa de unde izvorăsc basmele, păstrătoare ale unor vremuri îndepărtate în care se întâmplau minuni, iar oamenii își împărțeau pământurile cu fiarele codrului și ființele supranaturale. Miruna, o poveste este o mică bijuterie de istorii stratificate, în care realitatea și fantasticul coabitează firesc, căci, în timpurile despre care se vorbește aici, babele făceau vrăji și trăiau sute de ani, icoanele vindecau și blestemele aveau putere, apa fântânilor se căuta cu bețigașe de alun, iar ielele se jucau cu mințile muritorilor rătăciți pe tărâmurile lor fermecate. Pe atunci, Codrii Vlăsiei erau întunecoși și nestăpâniți, iar oamenii din satul Valea Rea, ascuns în sălbăticia Munților Făgăraș, își duceau existența după legile ultimului vodă, complet uitați de administrația țării.
16

O listă cu cărți la jumătatea anului

joi, 2 iulie 2015




Dacă vă întrebați cum stau cu lecturile, situația nu se prezintă prea grozav: am citit doar 38 de cărți, cam puțin, iar widget-ul de pe Goodreads mă anunță că sunt în urmă cu două. E drept că tocmai am terminat Sticletele de Donna Tartt, un roman imens a cărui lectură mi-a luat aproape două săptămâni - dar ritmul de citit și de scris pe blog este mult mai lent, lucru care mă cam amărăște (dac-ar fi după mine, aș vrea să fiu și cu blogul la zi, și toată ziua prin oraș - ei, nu se poate). Din planurile de lectură făcute la începutul anului s-a cam ales praful, pentru că m-am abătut destul de mult de la listele din ianuarie - cu toate că sunt cărți pe care îmi doresc foarte mult să le citesc. Asta e, mi-e imposibil să rezist recomandărilor care vin de la prieteni (reali sau blogosferici) și titlurilor noi: de exemplu, abia aștept să apară O cale-ngustă spre nordul îndepărtat al lui Flanagan sau primul volum din Lupta mea de Knausgaard. 
43
Un produs Blogger.