luni, 28 aprilie 2014

Papagalul verde - Martha Bibescu



N-aș fi crezut că Martha Bibescu poate scrie atât de bine! Papagalul verde, o istorisire cu momente scântâietoare de frumusețe, observații fine și un umor subtil, este ca o mică bijuterie desprinsă din imaginarul acestei scriitoare princiare cu o viață tumultoasă. Povestea stă sub semnul narcisismului și al frumuseții (care mai degrabă aduce suferință decât fericire), precum și al iubirii obsesive ce transcende timpul și spațiul, căpătând dimensiunea unei predestinări moștenite odată cu sângele străbunilor. 

Chiar dacă autoarea se mai pierde în unele analize demodate și nu toate frazele sunt măiestrit conturate (pe unele chiar nu le-am înțeles, păreau greșeli de traducere), pot spune că am citit cu plăcere această istorisire cu accente gotice și elemente ușor fantastice. 

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Fetiţele. Rude sărmane - Ludmila Uliţkaia (partea a II-a - Rude sărmane)



În cea de-a doua parte a colecției, legătura dintre povești nu mai este la fel de strânsă ca în istorisirile din Fetiţele (despre care am scris aici), unde protagonistele - fete sărace și bogate, deopotrivă - sunt aduse laolaltă de anii de școală. Și în Rude sărmane sunt câteva personaje ce trec dintr-o povestire în alta, lăsând impresia unui loc și a unui timp comun, însă ele sunt separate acum prin avere și statutul social, iar scriitoarea își îndreaptă atenția spre tabăra mai puțin favorizată de soartă. 

Rude, vecine sau cunoștințe, tinere sau bătrâne, iubite sau părăsite, virtuoase sau flușturatice, toate aceste femei ascund o istorie interesantă pe care Ludmila Uliţkaia o scoate la iveală în stilul ei dulce-amar, ritmat de ironii fine la adresa regimului, cu detalii pitorești extrase din ofertantul spațiu multi-cultural al Uniunii Sovietice. Iar din istoriile lor se desprinde melancolia dispariției mahalalelor, a zonelor provinciale ale Moscovei, unde strămutații locuiesc în barăci sărăcăcioase și cei avuți sunt subiectul preferat de discuție, unde viețile sunt amestecate și toată lumea este la curent cu ceea ce se petrece.

joi, 24 aprilie 2014

Scrisorar - Mihail Şişkin



Nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să găsesc în paginile cărții - începutul acestui roman m-a lovit asemenea unui val uriaș ce m-a luat prin surprindere. Este dureros de frumos, prea mult și prea intens, cu o avalanșă de gânduri și sentimente puternice care m-au copleșit. Am lăsat cartea deoparte și m-am apucat de altceva, însă am revenit în scurt timp și nu am mai plecat din lumea Sașei și a lui Volodia, doi tineri îndrăgostiți până peste cap și despărțiți mult prea curând de un război, cândva în jurul anului 1900.

De la prima pagină până la final, cartea este un dialog-monolog neîntrerupt desfășurat prin intermediul epistolelor, cu amintiri, gânduri, relatări de pe front și declarații de iubire. Mai mult decât un roman de dragoste, Scrisorar este o poveste a cunoașterii de sine și a lumii, plină de observații fine asupra vieții, cu lecții despre inutilitatea urii și micimea gândirii umane, care ignoră lucrurile cu adevărat importante.

luni, 21 aprilie 2014

Zona Sinistra - Ádám Bodor



În tușe poetice și sumbre, romanul Zona Sinistra ne poartă într-un loc fără o ancorare clară în spațiu și în timp, unde realitatea se împletește cu un strop de fantastic și absurd, dând naștere unei povești de o frumusețe stranie. Prea puțin cunoscut, acest roman scris de Ádám Bodor, un maghiar născut în România, vorbește despre o lume imaginară, însă incomod de familiară prin ecourile ce răzbat din perioada comunistă.

Undeva în nordul țării, la granița cu Ucraina, se află zona Sinistra, cu o rezervație de urși și câteva cătune izolate înconjurate de munți și păduri. Pare un loc descins din universurile distopice și atemporale, în care identitatea oamenilor este neclară și fabricată, unde se pătrunde greu și de unde se pleacă și mai greu. Personajele ce populează această lume - ce aduce mai degrabă a colonie sau lagăr - par unidimensionale, încremenite în timp, semănând cu niște instalații de carton manevrate abil de cei care fac regulile în acest capăt de țară. 

vineri, 18 aprilie 2014

Miss Peregrine - Ransom Riggs



Am o slăbiciune pentru fotografiile vechi cu un aer misterios și un pic macabru, astfel că această carte-obiect m-a cucerit chiar înainte de a o fi citit. Cu mulți ani în urmă am descoperit tradiția fotografiilor post-mortem, populară în secolul al XIX-lea (în special în epoca Victoriană), în care cei decedați - mai ales copiii - erau imortalizați în posturi normale, dând impresia că ar fi adormiți. Chiar am văzut o expoziție cu astfel de fotografii foarte vechi la galeria TNB, unde am studiat fascinată fiecare exponat (dacă nu știți despre ce vorbesc, iată câteva exemple, însă vă avertizez de la bun început că sunt cam creepy). Fascinația mi se trage din copilărie, când am citit cu sufletul la gură romanul Coșmar al Rodicăi Ojog-Brașoveanu, unde protagonista găsește, într-un anticariat, o poză cu o femeie ce-i seamănă izbitor.

marți, 15 aprilie 2014

Salon de frumuseţe. Lecţii pentru un iepure mort - Mario Bellatin




Auzisem de Salon de frumuseţe pe Goodreads și chiar mă întrebam cum să fac rost de carte, când am constatat cu surprindere că nuvela a fost tradusă și la noi, împreună cu un alt roman scurt al autorului mexican de origine peruană. Câteodată mai am și noroc, se pare, pentru că ciudățeniile care-mi trezesc interesul nu prea văd lumina tiparului în România. 

Salon de frumuseţe este, din punctul meu de vedere, piesa de rezistență a volumului; destul de scurtă, dar cu o idee interesantă în spate, o recomand pentru originalitate și atmosferă. Lecţii pentru un iepure mort face parte din categoria weird stuff, metaficțiune sau chestii experimentale, însă merită citită, dacă nu vă sperie perspectiva unei structuri mai încâlcite. Cele două mini-romane sunt legate prin mărturisirile făcute la finalul Lecțiilor, din care aflăm mai multe despre sursa de inspirație a protagonistului din Salon; însă ceea ce le leagă, înainte de toate, este amprenta sumbră a unui univers maladiv, populat de personaje marginalizate și atipice, marcate de prezența bolii și a infirmităților - de altfel, o temă recurentă la Mario Bellatin, prin prisma propriului handicap.

duminică, 13 aprilie 2014

Torturaţi-l pe artist - Joey Goebel



Torturaţi-l pe artist avea toate motivele să devină o lectură deprimantă, dar iată că nu a fost așa. Aș fi putut spune că umorul a salvat-o, dacă aș fi observat momentele amuzante menționate pe coperta patru, însă presupun că a fost vorba de un umor atât de subtil încât a lucrat la nivel subliminal. Premisa romanului este una dură și plină de cruzime, însă nonșalanța naratorului și felul lui onest de a prezenta lucrurile salvează de multe ori cititorul de la atacurile de milă inerente. 

Am crezut inițial că artistul din titlu este închis undeva și torturat, pentru a-i stoarce lucrări peste lucrări sub amenințarea cu moartea, însă am gândit prea modest. În povestea imaginată de Joey Goebel, totul se petrece fără știrea artistului, a cărui viață este orchestrată din umbră, iar el este manipulat fără să aibă habar că decepțiile în dragoste sau dispariția celor apropiați se întâmplă conform unui plan bine pus la punct.

vineri, 11 aprilie 2014

Cimitirul - Adrian Teleșpan



Dacă ar ști mama mea că am citit Cimitirul lui Teleșpan, i s-ar face rău. De fapt, ea nu are cum să știe de acest roman, pentru că este o femeie profund religioasă și complet deconectată de la realitățile lumii înconjurătoare. Ea nici măcar nu are habar că un asftel de roman a fost scris. Mă întreb dacă știe, măcar, ce înseamnă un homosexual și care este părerea ei în legătură cu acest aspect. Un aspect care, în societatea românească, este ascuns sub preș și ignorat, mai ales în rândurile populației mergătoare la biserică, din care face parte și mama. Am mers și eu la biserică, am ținut și eu posturi întregi, precum Adrian Green în tinerețe, dar mi-a trecut destul de repede. Nu pentru că aș fi încetat să cred în existența unui Dumnezeu, ci pentru că nu consider că îl pot regăsi între pereții vreunei biserici.

Recunosc, eu nu pot să înjur. M-am străduit, ce-i drept, de-a lungul vremii, însă nu am reușit să pronunț decât un „la naiba” firav care, ulterior, a prins ceva vigoare, însă prietenii îmi spun că nu mi se potrivește. Educația primită de la părinți s-a înșurubat destul de adânc în ceea ce privește limbajul. Fratele meu a făcut progrese mai mari, el reușește să spună „la dracu”, însă mie nu-mi iese și pace. Sunetele astea, l-a-d-r-a-c-u, nu pot să mi se rostogolească de pe limbă sub nicio formă.

joi, 10 aprilie 2014

Grădina cețurilor din amurg - Twan Eng Tan




Pentru mine, cel mai bun mod de a învăța istoria este prin intermediul literaturii. Nu am fost pasionată niciodată de cifrele și faptele searbăde din manuale, pe care le-am uitat la scurtă vreme după memorare. În schimb, istoria surprinsă într-o poveste capătă o identitate care se șterge mult mai greu, rămânând cu mine pentru multă vreme. Din paginile acestui roman captivant au prins contur o țară, Malaezia, cu o bucată tumultoasă de istorie, precum și o cultură, cea japoneză, cu grădini nipone, stampe ukiyo-e și tatuaje horimono, o lume fascinantă în care aș fi putut petrece ore nesfârșite. 

O poveste minunată și tristă totodată, așezată pe mai multe planuri temporale, Grădina cețurilor din amurg este o reconstituire în cheie poetică a unei perioade sumbre din istoria Malaeziei - ocupația japoneză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de insurecția comunistă ce a prelungit climatul de teroare pentru încă douăzeci de ani.

luni, 7 aprilie 2014

Sânge de pasăre pe haine - Liviu G. Stan



Cartea aceasta mi-a plăcut tare mult, și nu doar pentru că, întâmplător, îl cunosc pe Liviu. Sânge de pasăre pe haine este romanul de debut al unui tânăr care citește mult și își trage seva artistică din filmele de artă, literatură și pictură. Mai mult decât o vagă autoportretizare (din câte mi-am dat seama reconstituindu-l pe Liviu din fragmente disparate împrăștiate în metafore și simboluri), Sânge de pasăre pe haine este un exercițiu de imaginație impresionant, în care ne adâncim, treptat, în confuzie și nebunie, alături de personajul principal.

Limbajul scriitoricesc al lui Liviu G. Stan este, surprinzător, prea puțin românesc, căci, în înlănțuirea de metafore în tonuri sumbre și suprarealiste, am regăsit, mai degrabă, vocea auctorială din romanele maghiare sau poloneze. Este un limbaj puternic vizual, cu sclipiri lirice și fraze minunat construite, ce m-a făcut să uit, de multe ori, că citesc un roman de debut. Imaginația debordantă creează secvențe fabuloase ce par desprinse din coșmaruri, într-o imagistică la granița fantasticului pe care am gustat-o din plin.

vineri, 4 aprilie 2014

Fetiţele. Rude sărmane - Ludmila Uliţkaia (partea I - Fetiţele)



Scriu destul de mult, știu, însă nu mă pot abține - trebuie să vorbesc despre tot ceea ce îmi vine în minte în legătură cu o carte pe care am citit-o, astfel că voi împărți recenzia pentru Fetiţele. Rude sărmane în două, ca pe foiletoane, pentru a nu obosi eventualul cititor cu prea multă informație deodată (și, oricum, nu am trecut încă la partea a doua, Rude sărmane). 

Stilul scriitoricesc al Ludmilei Uliţkaia este imposibil de ignorat, căci este prezent ca o unghie ascuțită ce pătrunde încet în carne, lăsând urme adânci și greu de vindecat. Este un melanj izbitor de duritate, lirism, umor și vulgaritate voalată, un limbaj aspru cu neașteptate izbucniri poetice - însă este o poezie colțuroasă și amară, ce nu încetează să surprindă și să zgârie, ca o floare frumoasă plină de spini, de care nu te poți apropia fără să te rănești.

miercuri, 2 aprilie 2014

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii - Mark Haddon



Cum ar arăta viața noastră dacă, brusc, nu am mai avea sentimente? Oare rasa umană ar mai continua să existe într-o lume lipsită de iubire, simpatie și atașament? S-ar mai întemeia familii, s-ar mai naște copii, s-ar mai organiza întâlniri și petreceri? Ar deveni, oare, o lume perfectă, în care fiecare își vede de treburile sale, ocolindu-i pe ceilalți și evitând conflictele? Sau am ajunge să ne distrugem reciproc, dintr-o lipsă de încredere care ne-ar măcina din interor?

Într-o astfel de lume sterilă trăiește Christopher, protagonistul neobișnuit al acestui roman cu un titlu care intrigă prin lungime; prin intermediul lui, privim realitatea dintr-un unghi pe care nu-l vom cunoaște, probabil, niciodată. Este punctul de vedere al unui băiat de cincisprezece ani care suferă de sindromul Asperger, o formă de autism care schimbă radical regulile unei vieți obișnuite și percepția asupra lumii. Schimbă, totodată, și relaționarea părinților, pentru că nu este deloc ușor să trăiești alături de un copil special și dificil, cu un set de reguli precise și, totodată, imprevizibile.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...