marți, 21 noiembrie 2017

Frumoasa doamnă Seidenman – Andrzej Szczypiorski





„Frumoasa doamnă Seidenman”, de Andrzej Szczypiorski | Ed. Polirom, 2001, 271 pag. | Traducere, prefață și note: Constantin Geambașu | Titlu original: „Początek” („Începutul”), 1986 | Țara: Polonia


Câteodată, între copertele unui mic roman trecut cu vederea se poate ascunde o mare bucurie a lecturii. O avalanșă de emoții și observații pătrunzătoare, de personaje interesante și povești memorabile (deși cu precădere triste), care dezvăluie universul complex al unui scriitor până atunci necunoscut. O astfel de bijuterie literară a fost pentru mine „Frumoasa doamnă Seidenman”, publicată în 1986 de un autor polonez cu un nume ce pare imposibil de pronunțat: Andrzej Szczypiorski. Romanul a fost o incursiune tulburătoare în istoria și climatul social al Varșoviei anilor 1940, când Polonia se afla sub ocupație germană, iar evreii erau exterminați sistematic. Este genul de carte din care-ți vine să citezi aproape totul, pentru că totul pare important și extrem de bine redat în cuvinte. Din păcate, „Frumoasa doamnă Seidenman” nu se mai găsește nicăieri la vânzare; din fericire, se poate împrumuta de la bibliotecă – variantă la care am recurs și eu, pentru că n-a fost chip să dau de urma cărții prin anticariate.

duminică, 19 noiembrie 2017

Fragment: „Cel mai mult și mai mult. Seniorii”




În ultima vreme, m-am tot întrebat dacă are rost să pun pe blog fragmente din cărți – noi sau vechi, cunoscute sau obscure. Oare citește cineva aceste fragmente? Oare au o utilitate? Nu cumva aș prelungi artificial activitatea pe blog, cu o secțiune care s-ar putea să nu intereseze pe nimeni? Sunt întrebări la care nu am găsit un răspuns clar. Trecând peste indecizia mea, m-am hotărât să fac o încercare (sau mai multe) și să public pasaje sau proze integrale din cărți care chiar mă interesează și consider că merită citite. Totodată, aștept părerile voastre legate de utilitatea sau inutilitatea publicării unor fragmente, în general. Chiar sunt curioasă ce credeți despre asta.

marți, 14 noiembrie 2017

Convorbiri telefonice – Roberto Bolaño




„Convorbiri telefonice”, de Roberto Bolaño | Ed. Leda, 2011, 222 pag. | Traducere: Dan Munteanu Colán | Titlu original: „Llamadas telefónicas”, 1997 | Țara: Chile



Mi se făcuse dor de proza lui Bolaño (câteva dintre povestirile din Târfe asasine au rămas printre cele mai bune pe care le-am citit până acum) și, cum încă nu mă încumet să încep „Detectivii sălbatici” și în niciun caz „2666”, am optat tot pentru un volum de proză scurtă. „Convorbiri telefonice” mi-a fost dăruit de Sebastian, când ne-am întâlnit la Iași prin octombrie, și mi-a plăcut chiar mai mult decât „Târfe asasine”, citit în urmă cu patru ani (hmm, chiar așa de mult a trecut de la prima mea lectură din Bolaño?).

joi, 9 noiembrie 2017

Chanson douce (Cântec lin) – Leïla Slimani




„Chanson douce” („Cântec lin”), de Leïla Slimani | Ed. Gallimard, 2016, 240 pag. | Premii: Goncourt, 2016 | Țara: Franța



După ce am citit pe blogul lui Dragoș că „Chanson douce” a câștigat Prix Goncourt, mi s-a făcut brusc poftă să citesc ceva în franceză și, după o vreme, m-am apucat de romanul Leïlei Slimani, o autoare franceză de origine marocană. Am început cartea în ianuarie și am terminat-o abia trei luni mai târziu, însă nu pentru că lectura în franceză ar fi fost dificilă, ci pentru că am întrerupt-o pe la jumătate, din două motive: pe de o parte, am fost copleșită de povestea foarte apăsătoare, care a reușit să mă deprime; pe de alta, îmi cam pierdusem interesul pentru roman, care, după un început ce te izbește ca un pumn în plex, își pierde din forță pe parcurs, devenind mai degrabă monoton și, pe alocuri, chiar plictisitor. Trebuie să recunosc că am terminat cartea dintr-un simț al datoriei amestecat cu o doză de curiozitate: voiam să aflu ce anume determină unul dintre personajele principale să recurgă la un act extrem, pe care îl aflăm chiar în deschiderea cărții.

joi, 2 noiembrie 2017

Fever Dream – Samanta Schweblin




„Fever Dream”, de Samanta Schweblin | Ed. Riverhead Books, 2017, 192 pag. | Traducere: Megan McDowell | Titlu original: „Distancia de rescate” („Distanța de salvare”), 2014 | Țara: Argentina



După ce am terminat Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez, mi-am dorit să prelungesc cumva starea de fascinație trezită de prozele autoarei argentiniene, deși eram conștientă că poveștile de genul acesta, care te absorb profund în lumea lor și anulează realitatea înconjurătoare, sunt destul de rare. Am aflat între timp că romanul Samantei Schweblin, tot o scriitoare argentiniană, ar avea o atmosferă similară, așa că am început „Fever Dream” într-o după-amiază mohorâtă de duminică și, spre marea mea încântare, am constatat că dorința mi-a fost îndeplinită. Într-adevăr, cele două cărți oferă o experiență asemănătoare și poate că nu e o coincidență faptul că vin din același spațiu latinoamerican, iar autoarele sunt amândouă femei, cu o scriitură tăioasă, plină de forță, care te ține captiv în universul lor straniu și marcat de violență. Acum sper doar ca o editură românească (poate tot Art?) să traducă „Fever Dream” cât mai curând.

duminică, 29 octombrie 2017

Ce-am pierdut în foc – Mariana Enriquez




„Ce-am pierdut în foc”, de Mariana Enriquez | Ed. Art, 2017, 258 pag., Colecția Musai | Traducere: Marin Mălaicu-Hondrari | Titlu original: „Las cosas que perdimos en el fuego”, 2016 | Țara: Argentina


După o lungă pauză de la blog, nici nu știu despre ce să scriu mai întâi. Sunt o grămadă de cărți despre care nu v-am vorbit, însă una dintre ele mă bântuie cu persistență, cerând să fie scoasă la iveală: e vorba de „Ce-am pierdut în foc”, un volum de proză scurtă al scriitoarei argentiniene Mariana Enriquez, care a ajuns la noi prin excelenta traducere a lui Marin Mălaicu-Hondrari.

miercuri, 2 august 2017

Copilăria lui Kaspar Hauser - Bogdan-Alexandru Stănescu



Copilăria lui Kaspar Hauser, 12 povestiri de Bogdan-Alexandru Stănescu

„Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu | Ed. Polirom, 2017, 252 pag., colecția Ego. Proză


În 12 proze unite printr-un narator comun, dar și prin personaje și locuri care revin, Bogdan-Alexandru Stănescu spune povestea unui băiat devenit adult, care, din lumea meschină și brutală a unui cartier bucureștean, face saltul spre o carieră strălucită de agent literar, fără a fi părăsit niciodată de spectrul ratării. Printr-o sinceritate dusă la extrem, dezvăluind detalii incomode și chiar șocante, Bogdan-Alexandru Stănescu disecă fără milă și fără jenă intimitatea personajului său, de care este strâns legat prin firele propriei biografii. Însă, dincolo de amănuntele autobiografice recognoscibile, nu putem ști cu certitudine ce este real și ce este inventat în povestea lui Bogdan-Bobiță-Bobby; după cum am constatat la finalul lecturii, cel mai potrivit ar fi să privim „Copilăria lui Kaspar Hauser” drept ceea ce este ‒ o lucrare de ficțiune, ale cărei rădăcini pornesc uneori din substratul realității.

marți, 18 iulie 2017

Luna literaturii mioritice (2)




Anul trecut mi-am propus ca în luna august să citesc doar autori români. De fapt, m-am hotărât ca fiecare august, de acum încolo, să fie dedicat literaturii autohtone. În mai puțin de două săptămâni, așadar, începe „Luna literaturii mioritice”, ediția a doua. :)

Decizia mea poate părea o mică tortură pentru cei care ocolesc cărțile românești. Ei bine, nu-i deloc așa, iar neîncrederea asta pe care o ducem cu noi vizavi de literatura română este, în mare parte, cauzată de prejudecăți și nu vine dintr-o experiență directă, relevantă pentru ce s-a publicat în ultimii ani la noi. În timpul școlii, și eu m-am ales cu o aversiune față de cărțile impuse de programă, pe care le-am ocolit cu obstinație, bazându-mă doar pe ceea ce învățam din culegerile de comentarii literare. De-a lungul multor ani, m-am ferit de autorii români, convinsă că nu sunt pe gustul meu. M-am înșelat, dar a trebuit să descopăr de una singură treaba asta.

joi, 13 iulie 2017

Văduvele de joi seara - Claudia Piñeiro




„Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro | Ed. Univers, 2011, 191 pag. | Traducere: Lavinia Similaru | Titlu original: „Las viudas de los jueves”, 2005 | Țara: Argentina 


Trebuie să recunosc că n-aș fi luat în considerare „Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro, dacă nu mi-l recomanda o prietenă în gusturile căreia am încredere. Pe Goodreads n-are o notă tocmai bună, de autoare nu știam nimic, titlul nu mă atrăgea, ba chiar mă ducea cu gândul la o literatură pentru femei pe care, în general, o cam evit. Iată însă că romanul s-a dovedit o surpriză foarte plăcută și mi-a trezit interesul pentru alte cărți ale scriitoarei argentiniene (la noi a mai fost tradus „Betibú”, tot la Univers, despre care o cititoare spune că e chiar mai bun).

marți, 11 iulie 2017

Jurnal de lectură - iulie


5-10 iunie

Deocamdată, am citit foarte puțin luna asta, trec zilele și mă mir că nu găsesc măcar o oră liberă de stat cu nasul într-o carte. Plimbarea cu cățelul rămâne uneori singura perioadă certă de lectură din zi (presimt că jurnalul de luna asta va fi unul tare scurt). Nu trebuie să mă mai mir, așadar, că n-am ajuns nici măcar la jumătatea volumului de povestiri al lui Bogdan-Alexandru Stănescu. Eram foarte curioasă să citesc Copilăria lui Kaspar Hauser, o începusem mai demult în autobuz și m-a cucerit imediat felul în care scrie BAS, dar eram prinsă cu alte cărți atunci și am amânat-o. 

Weekendul ăsta am reușit să citesc un pic în vârf de deal, la Voineasa, privind spre versantul opus al văii, unde hotelul Lotru și restaurantul Lotrișor, acum semi-părăsite, au un aer dezolant și oarecum misterios. Citeam câteva pagini, mă uitam în zare, îmi imaginam că hotelul se animă iarăși, ca pe vremuri, reveneam la lectură, și tot așa. Aș mai fi putut sta cel puțin două zile pe acel deal, nefăcând altceva decât să citesc și să privesc peisajul, fără să mă plictisesc. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...