Cărți faine, mai puțin cunoscute

joi, 7 decembrie 2017
Pentru cine se întreabă, poza e făcută acasă la Nora Iuga. :)

Pentru că am schimbat template-ul blogului și nu mai pot să pun foarte multe chestii în bara laterală, am hotărât să mut într-un articol lista cu cărți mai puțin cunoscute, care cred că merită să ajungă la mai mulți cititori. O să mai adaug și alte titluri, pe măsură ce le descopăr (le voi pune la început, ca să fie mai ușor de reperat). Pentru mai multe detalii, la fiecare carte există un link către cronica pe care am scris-o pe blog. 

Lucruri interesante aflate din cărți (1)

vineri, 1 decembrie 2017

O Arcă a lui Noe realizată pe la 1880 în regiunea Erzgebirge, vândută aici.

Nu știu multe, dar învăț. Cred că ăsta ar fi motto-ul meu, dacă ar fi să-mi aleg unul. Însă uneori am impresia că bat pasul pe loc, pentru că peste o vreme uit o parte din ce-am învățat, în special datele – cu ele am o mare, mare problemă. Veți crede, poate, că vă duc cu preșul dacă vă mărturisesc că nu știu anul când am terminat liceul sau facultatea, dar chiar așa este. Ultima oară când cineva m-a întrebat asta și nu am știut să-i răspund, am zis (mai în glumă, mai în serios) că ar trebui să-mi notez datele și să le memorez. Am impresia că undeva prin creierul meu e întreruptă o sinapsă, altfel nu-mi explic fenomenul. În schimb, în ultimii ani am observat cu uimire că memoria mea stochează o mulțime de cărți și de autori. Când cineva nu-și amintește un titlu, bam, îi servesc autorul și cartea, chiar dacă n-am citit-o. Misterioase sunt căile creierului. Măcar mă consolez cu gândul că lectura îl antrenează un pic (vezi punctul 1). 

Dar să revin la tema articolului. Ați observat, probabil, că sub denumirea blogului scrie așa: „Cărți cunoscute, cărți neștiute și lucruri interesante pe care le descopăr în paginile lor” (Edit: între timp nu mai scrie, pentru că am schimbat template-ul blogului și încă nu m-am hotărât unde să pun descrierea asta). Iar dacă nu e prima oară când mă vizitați, ați mai observat că la finalul unor cronici vorbesc pe scurt despre diverse aspecte care mi-au trezit curiozitatea în timpul lecturii. Mă gândeam de multă vreme să fac un articol separat cu aceste „lucruri interesante aflate din cărți”, dar iată că abia acum m-am mobilizat – și n-am dat copy-paste textului inițial, ci am studiat mai mult fiecare subiect în parte, descoperind pe parcurs și alte chestii demne de menționat (bine, sper să vi se pară și vouă la fel de interesante cum mi s-au părut mie :D).

Frumoasa doamnă Seidenman – Andrzej Szczypiorski

marți, 21 noiembrie 2017

Frumoasa doamna Seidenman - Andrzej Szczypiorski

►„Frumoasa doamnă Seidenman”, de Andrzej Szczypiorski 
Ed. Polirom, 2001, 271 pag. | Traducere, prefață și note: Constantin Geambașu | Titlu original: „Początek” („Începutul”), 1986 | Țara: Polonia ◄

Câteodată, între copertele unui mic roman trecut cu vederea se poate ascunde o mare bucurie a lecturii. O avalanșă de emoții și observații pătrunzătoare, de personaje interesante și povești memorabile (deși cu precădere triste), care dezvăluie universul complex al unui scriitor până atunci necunoscut. O astfel de bijuterie literară a fost pentru mine „Frumoasa doamnă Seidenman”, publicată în 1986 de un autor polonez cu un nume ce pare imposibil de pronunțat: Andrzej Szczypiorski. Romanul a fost o incursiune tulburătoare în istoria și climatul social al Varșoviei anilor 1940, când Polonia se afla sub ocupație germană, iar evreii erau exterminați sistematic. Este genul de carte din care-ți vine să citezi aproape totul, pentru că totul pare important și extrem de bine redat în cuvinte. Din păcate, „Frumoasa doamnă Seidenman” nu se mai găsește nicăieri la vânzare; din fericire, se poate împrumuta de la bibliotecă – variantă la care am recurs și eu, pentru că n-a fost chip să dau de urma cărții prin anticariate.

Fragment: „Cel mai mult și mai mult. Seniorii”

duminică, 19 noiembrie 2017



În ultima vreme, m-am tot întrebat dacă are rost să pun pe blog fragmente din cărți – noi sau vechi, cunoscute sau obscure. Oare citește cineva aceste fragmente? Oare au o utilitate? Nu cumva aș prelungi artificial activitatea pe blog, cu o secțiune care s-ar putea să nu intereseze pe nimeni? Sunt întrebări la care nu am găsit un răspuns clar. Trecând peste indecizia mea, m-am hotărât să fac o încercare (sau mai multe) și să public pasaje sau proze integrale din cărți care chiar mă interesează și consider că merită citite. Totodată, aștept părerile voastre legate de utilitatea sau inutilitatea publicării unor fragmente, în general. Chiar sunt curioasă ce credeți despre asta.

Convorbiri telefonice – Roberto Bolaño

marți, 14 noiembrie 2017

Convorbiri telefonice - Roberto Bolano

► „Convorbiri telefonice”, de Roberto Bolaño ◄
Ed. Leda, 2011, 222 pag. | Traducere: Dan Munteanu Colán 
Titlu original: „Llamadas telefónicas”, 1997 | Țara: Chile


Mi se făcuse dor de proza lui Bolaño (câteva dintre povestirile din Târfe asasine au rămas printre cele mai bune pe care le-am citit până acum) și, cum încă nu mă încumet să încep „Detectivii sălbatici” și în niciun caz „2666”, am optat tot pentru un volum de proză scurtă. „Convorbiri telefonice” mi-a fost dăruit de Sebastian, când ne-am întâlnit la Iași prin octombrie, și mi-a plăcut chiar mai mult decât „Târfe asasine”, citit în urmă cu patru ani (hmm, chiar așa de mult a trecut de la prima mea lectură din Bolaño?).

În marea lor majoritate, povestirile din „Convorbiri telefonice” sunt relatate la persoana întâi și au finaluri deschise, fiind lipsite de un deznodământ. Chiar și atunci când finalul pare inevitabil (moartea, cea cu care s-ar zice că se sfârșește totul), personajul în cauză se eschivează și dispare din propria poveste, evitând cu încăpățânare acel punct de încheiere indubitabil. Însă nu doar finalul ne lasă o umbră de incertitudine, ci și varii aspecte ale narațiunii care, la prima vedere (adeseori, și la a doua), nu-și găsesc o explicație clară.

Chanson douce (Cântec lin) – Leïla Slimani

joi, 9 noiembrie 2017

Cantec lin - Leila Slimani

► „Chanson douce” („Cântec lin”), de Leïla Slimani  
Ed. Gallimard, 2016, 240 pag. | Premii: Goncourt, 2016 | Țara: Franța


După ce am citit pe blogul lui Dragoș că „Chanson douce” a câștigat Prix Goncourt, mi s-a făcut brusc poftă să citesc ceva în franceză și, după o vreme, m-am apucat de romanul Leïlei Slimani, o autoare franceză de origine marocană. Am început cartea în ianuarie și am terminat-o abia trei luni mai târziu, însă nu pentru că lectura în franceză ar fi fost dificilă, ci pentru că am întrerupt-o pe la jumătate, din două motive: pe de o parte, am fost copleșită de povestea foarte apăsătoare, care a reușit să mă deprime; pe de alta, îmi cam pierdusem interesul pentru roman, care, după un început ce te izbește ca un pumn în plex, își pierde din forță pe parcurs, devenind mai degrabă monoton și, pe alocuri, chiar plictisitor. Trebuie să recunosc că am terminat cartea dintr-un simț al datoriei amestecat cu o doză de curiozitate: voiam să aflu ce anume determină unul dintre personajele principale să recurgă la un act extrem, pe care îl aflăm chiar în deschiderea cărții.

Între timp, „Chanson douce” a fost tradusă și la noi de Nadine Vlădescu, la Pandora M, cu titlul de „Cântec lin”. Prin ianuarie, chiar am avut o discuție cu Cora pe tema titlului, dându-ne cu părerea despre care ar fi cea mai potrivită traducere: Cântec de leagăn, Cântare dulce, Cântec blând sau Cântul suav, dar niciuna dintre noi nu s-a gândit la varianta pentru care a optat traducătoarea.

Fever Dream – Samanta Schweblin

joi, 2 noiembrie 2017

Samanta Schweblin roman carte

► „Fever Dream”, de Samanta Schweblin ◄ 
Ed. Riverhead Books, 2017, 192 pag. | Traducere: Megan McDowell 
Titlu original: „Distancia de rescate” („Distanța de salvare”), 2014 
Țara: Argentina


După ce am terminat Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez, mi-am dorit să prelungesc cumva starea de fascinație trezită de prozele autoarei argentiniene, deși eram conștientă că poveștile de genul acesta, care te absorb profund în lumea lor și anulează realitatea înconjurătoare, sunt destul de rare. Am aflat între timp că romanul Samantei Schweblin, tot o scriitoare argentiniană, ar avea o atmosferă similară, așa că am început „Fever Dream” într-o după-amiază mohorâtă de duminică și, spre marea mea încântare, am constatat că dorința mi-a fost îndeplinită. Într-adevăr, cele două cărți oferă o experiență asemănătoare și poate că nu e o coincidență faptul că vin din același spațiu latinoamerican, iar autoarele sunt amândouă femei, cu o scriitură tăioasă, plină de forță, care te ține captiv în universul lor straniu și marcat de violență. Acum sper doar ca o editură românească (poate tot Art?) să traducă „Fever Dream” cât mai curând.
Un produs Blogger.